De ce e bine uneori să mergi singur/ă la film

Mi s-a dus deja faima prin facultate și prin toate colțurile lumii, de om care OCAZIONAL mai merge singur la film. Nu e întotdeauna pentru că nu am cu cine, dar a ajuns să-mi placă. Merg la ce film vreau, când vreau, cum vreau, unde vreau și replica amuzantă a unui prieten, CU CINE vreau. Nu mi-e rușine cu asta. Nu depind de alții. Eu vreau să merg, alții au alte preferințe, mă enervez și ajung să cedez și să mă duc la un film care nu-mi place.

Recent, am descoperit alte avantaje ale mersului solitar la filme. Deseori mi-am imaginat că mă voi așeza lângă un tip super drăguț în cinematograf, dar la fel de des mi se întâmpla să nu se așeze nimeni sau mai rău, să se așeze un moș sau și mai jos în lanțul hazardului, un cuplu. La ultimul film la care am fost, lucrurile s-au schimbat. După ce că am văzut un super film, Cloud Atlas (pe care îl recomand celor cu o viziune abstractă asupra vieții, dar și fanilor fantasy), am dat și peste mina de aur, Vlad și Robert. Am ajuns, ca de obicei, cu vreo 20 de minute înainte de începerea filmului. La fel și ei. Din cauză că sala a fost plină la acest film, m-am nimerit lângă ei. Cum am ajuns să interacționăm? Păi, slavă cerurilor că mai există moși și babe. Erau doi moșuleți care se certau mai jos, iar băbuța a început să-l pleznească pe moș peste umăr. Cei din sală am fost super amuzați. Robert, cel de lângă mine, râdea, uitându-se la mine. Eu de regulă stau mereu încruntată, asta e starea mea naturală dintotdeauna. De data asta am zâmbit și am râs cu băieții. Și din nou, atipic mie, am zis : ” ce bine că n-am adus-o pe bunică-mea cu mine”. De aici, a venit totul de la sine. Băieții, studenți și ei, Vlad la stomatologie, iar Robert la medicină. În cele 20 de minute înainte de film, am avut timp să vorbim. M-am gândit eu de ce e bine uneori să fac asta. De ce singură? Păi întâlnești oameni. Te vei întreba de ce ar conta o altă persoană? Păi dacă ești cu adevărat mai nașpa decât prietena ta? Sau dacă ești mai mișto ca și prietena ta, se simte ea prost că acaparezi atenția. Eh, vezi? Nu e așa simplu.Image

Robert este exact genul meu. Înalt, șaten, cu ochii albaștri, la medicină (haha, glumă), părea deștept, cu bun simț și amuzant. Pe Vlad nu l-am băgat în seamă că era mai mic de înălțime ca și mine, cred(mda, sue me) și nici nu părea așa interesat. M-am bucurat că m-am aranjat drăguț și m-am îmbrăcat cum trebuie. Niciodată nu știi de cine te izbești în cinematograf. În timpul filmului, am mai comentat unele scene și am râs împreună la alte scene.

La sfârșitul filmului, ne-am oprit la intrarea în sală să discutăm captivați acest Cloud Atlas. Un film excepțional despre poveștile a 6 persoane diferite, de-a lungul secolelor, din anii 1800 până într-un viitor apocaliptic, sute de ani distanță.

Fiecare personaj își spune povestea, reușind să-și captiveze audiența. Primele 5 povești sunt întrerupte într-un punct crucial, ultima fiind singura care își păstrează linia neîntreruptă.La final se revine asupra poveștilor și ne este explicat ce s-a întâmplat.  În principiu, este un film despre viață, despre acțiunile pe care le facem și cum schimbă acestea destinele oamenilor în viitor, cum ne întoarcem într-o formă sau alta pe această lume, trecând prin diferite personalități și atitudini. Am plecat într-o super solemnitate de acolo, simțindu-mă o idee mai inteligentă după urmărirea acestui superb film, acestui complex film, care nu este, clar, pentru oricine. Nu e comercial. Deloc. Mi-au rămas câteva replici în cap ale unor diferite personaje, dar cea mai relevantă, probabil și ideea filmului a fost asta: “Our lives are not our own. From womb to tomb, we are bound to others, past and present. And by each crime and every kindness we birth our future.” Mda, super, go watch.

Am rămas toți trei captivați de povestea acestui film, încât a mai trecut aproape încă jumătate de oră până să ne clintim din Cinema City. Robert, ce băiat drăguț și amuzant. În mod șocant, mi-a cerut numărul de telefon la final sau adresa de Facebook. I-am dat numărul de telefon, însă i l-am dat greșit. De ce? Pentru că mi-ar fi plăcut prea tare de acest Robert, eram prea captivată de el și de gusturile sale asemănătoare cu ale mele. S-ar fi ajuns la o chestie drăguță zic eu, care în final s-ar fi stricat, ca în majoritatea cazurilor. Robert, dacă vreodată ajungi să citești asta, îmi pare sincer rău. You were way too cute for your own sake. Niciodată să nu dați numărului unui potențial Robert dacă aveți pitici pe creier sau sechele din trecut. Însă, dragii mei, niciodată nu veți știi de cine puteți da dacă mergeți la film singuri. Un Robert sau o Maria/ Ioana/ Georgeta. Și fetelor, nu fiți retardate ca mine, dați numărul băiatului.

Advertisements

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s