Avem bărbați de vânzare. 5 Lei grămada de bărbați, 5 lei. Wait, what?

“Telefoane, încărcătoare, telefoane, dresuri, avem dresuri. Hai, mămică, îți dau un buchet de banane?”. Mereu îi aud pe țiganii de la Piața Sudului cum își vând astfel marfa. Astăzi, vă vând eu ceva. Bărbați. I-am luat și i-am categorisit după cum i-am întâlnit de-a lungul vieții mele. Este o clasificare, deci, personală, dar cu aplicabilitate universală. Vă voi expune categoriile, caracteristicile psihologice și medicale, dar și prețul. Da, valoarea mea, valoarea mea.

1. Bărbatul mitoman– acest tip de specimen minte. Mult de tot. Îi place să mintă și atunci când nu are motiv. Este de regulă o fire aparent timidă, însă fiți precaute, focul interior i se va dezlanțui când NU sunteți în preajmă. Din punct de vedere medical, e o fire cu sănătate nu extrem de bună, nu se îngrijește excesiv, e prea ocupat să mintă. Nu, serios. Această categorie te va minți că i-a plecat mama în Spania, unde a fost sechestrată de o ceată de vikingi, violată și în sfârșit, aruncată din vârful unui vulcan în semn de sacrificiu. Valoarea lor o estimez undeva la 50 de bani, ca să mintă așa mult și bine, au nevoie de o super-memorie, ceea ce au.

2. Băiatul mamii– băiatul mamii. Al mamei sale. Al mămicuței lui. Al sfintei sale mame. Al celei care l-a purtat în pântec timp de 9 luni. Deși este o fire afectuoasă, bună la suflet, grijulie, îngrijită și blândă, nu îl recomand. Nu vei fi niciodată femeia numărul 1 în viața băiatului mamii. Tot ce va face sau ce vei face va fi trecut prin filtrul sfintei mame. Dacă îl auziți spunând “mama” mai mult de 5 ori pe zi (ceea ce e deja mult), fugiți cum n-ați fugit vreodată în viață. Îl evaluez undeva la 100 RON, dată-i fiind perioada nedeterminată de loialitate.

3. Băiatul fată– Haha, băiatul fată. Îmi place acest specimen. Niciodată nu-i știi preferințele sexuale. Ce-mi place la ei, e că te complimentează neîncetat. Ce fund mișto ai, ce sâni mișto, ce găuri mișto ai. Stai, ce? Dacă are în colecție lacuri transparente mai multe decât ai tu, tocmai ai dat peste un băiat fată. Băiatul fată dă din fund când merge pe stradă, de parcă ar merge pe un podium. Umblă cu nasul pe sus și mereu face glume cu tentă sexuală mai mult sau mai puțin amuzante. Este super îngrijit, părul mereu fin de parcă proaspăt lins de vacă, unghiile niciodată crescute. Sănătate bună, amuzanți, buni de luat la cumpărături. Pentru distracție, dar și sfaturile legate de fashion, l-aș cumpăra cu 150 RON.

4. Bărbatul circar de succes– Bărbatul acesta are mereu glume bune, are tupeu, e șmecher, cu o replică cretinoidă mereu pe buze. Ramura asta se împarte în mai multe stadii. Sunt cei care sunt amuzanți cu bun simț și de aici urcă nivelul. Ultimul stadiu, de babuin cretinoid de abia evoluat din era neoliticului, îl întâlnești destul de des. Îi plac femelele și viața bună. Îl găsești prin cluburi, pândind. Stârnește invidie în sufletele confraților săi, specimenele, care îi văd super șarmul debordant, încrederea nelipsită în sine și viața dusă aproape de perfecțiune. Acest tip este foarte interesant, pare de neatins, sare din floare în floare, râde zgomotos și aplică tupeul regulat ( e genul ăla de prost care e atât de prost încât pare deștept). De fapt, este la stadiul mintal de spermatozoid, care în interiorul său plânge după mami și își dorește o femelă care să îl iubească cu adevărat. Aș da pe el nu mai mult de doi bani.

5. Băiatul Politehnică (sau Băiatul Friendzoned)– Cel mai des întâlnit la Politehnică, dar nu numai. Oriunde se află tehnologia, e și el. Are o inteligență deosebită, iubește sincer. Până când îl pui să aleagă între calculator și tine. Băiatul politehnică apreciază specia feminină, e un bun prieten. E deseori mai deștept ca și tine. Nu știu câți bani aș da pe el, să zicem 100 de RON.

6. Băiatul instabil psihic– Preferatul meu. Mereu o enigmă. Bărbatul instabil psihic este într-o continuă luptă cu propria persoană, anxios, nesigur de sine, fricos. Renunță la prima sperietură. Sau la prima lovitură de succes. Este un băiat bun, dar rău la suflet, sălbatic oarecum, aș putea spune. Aș putea să-l compar cu o bombă cu ceas, dar până și aia e mai sigură decât specimenul acesta. Se atașează greu de cineva, îi place curvăsăraia. E cel mai probabil dintre toți să fie afectat de sindromul bipolar. Te vrea azi, nu te mai vrea mâine. Se încadrează perfect în criteriul mamei  ” bucură-te și nu prea, că ți-o dă și iar ți-o ia.” Îl recomand sadomasochiștilor. Îl recunoști după expresii de genul “nu sunt sigur”, “nu promit nimic”, “am frică de intimitate”. Valoarea undeva la 1 leu, pentru intențiile sale bune.

7. Băiatul “suflet-rănit”– Aici intră specimenele stricate psihic de societate. Nu e vina lor că înoată într-o continuă nebuloasă. Seamănă cu frații lor, instabilii psihic, însă aceștia îți apreciază ajutorul și îți stau alături la greu. Dacă le ești alături, își pun capul la bătaie pentru tine, nu fug țipând ca o fetiță la primul hop. Caută afecțiune de la vârste fragede. Dar. DAR! Niciodată nu vei știi cum reacționează. Fac faze. Te dezamăgesc fără să vrea. Le place băutura, mult. Dat fiind potențialul lor de schimbare și adaptare, i-aș băga la 200 de RON.

8. Băiatul sirop– Băieții sirop sunt pentru mine, unul din cele mai de temut specimene. Sunt ăia libidinoși rău de tot care își aruncă masculinitatea pe geam și vorbesc despre romantism și dragoste și își pun citate pe Facebook despre acest frumos sentiment, pângărindu-i frumusețea. Bărbatul sirop cumpără flori, îți umple casa de petale de trandafir, îți spune zilnic că te iubește, în mare parte te oripilează cu dulceața sa din suflet. Îți vine să vomiți un curcubeu la vederea sa și la vorbele sale. Nu pot să-i pun un preț pentru că aș fi mult mai subiectivă decât la restul.

9. Bărbatul Popa Prostu’– Aici intră și cocalarii. Ascultă muzică proastă, îi place să pipăie femeile pe față sau pe ascuns. E prost de rupe. Nu-l duce capul. Nu-i merge ulciorul la apă. Nu i se bate cuiul în lemn. Nu îi bate nimeni la ușă. Este un specimen care se bucură de plăcerile carnale, e distractiv prin inteligența sa redusă. Just 4 fun, aș da doi bani pe el, cu siguranță.

10. Bărbatul InorogBărbatul Inorog este o ființă mistică, atât de misterioasă încât aproape poate fi considerat o legendă urbană. E băiatul potrivit criteriilor tuturora, cu defecte acceptabile, alături la bine și la rău. Iubește necondiționat, nu prea mult, nu prea puțin, ci cât trebuie. E romantic, dar nu scârbos. Protectiv, dar nu gelos. E un vis și o nebunie, ce mai! Husband material. Dată fiindu-i raritatea mistică și calitățile imuabile, exhaustive și cu adevărat ingenue, este de neprețuit.

Mâine urmează specia feminină la rând. Voi ce bărbați ați întâlnit de-a lungul scurtei vieți din cei expuși mai sus? 😀

Advertisements

12 thoughts on “Avem bărbați de vânzare. 5 Lei grămada de bărbați, 5 lei. Wait, what?

  1. Pingback: Bărbații sunt veniți de pe Marte, femeile sunt venite cu pluta. Avem femei de vânzare, 3 perechi la 10 lei. Wait, what? | Roxy Loxy

  2. A fost fun sa citesc articolul tau. Mi-ai “trezit” interesul cu poza cu Alexander Skarsgård.
    Am si eu un “Băiatul Politehnică” si nu am dat 100 RON pe el, dar este de nepretuit (atunci cand nu exista tehnologie in jur).

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s