Despre experiența foarte Blue de la Vocea României

ImageDe ceva timp, Alexandra, colega mea, mi-a promis că mă ia cu ea la Vocea României. Am nimerit aseară cum nu se putea mai bine. Împreună cu Alexandra, Ana, Loreta și prietenul ei, Nuțu, am intrat în studiourile MediaPro unde am stat vreo 20 de minute până să ne racoleze scumpul domn Loli, care în toată bunătatea sufletului său ne-a rezervat scaunele în tribune. Eu nu sunt o fire foarte entuziastă, niciodată nu mă hazardez indiferent de cât de tare mă emoționez. Am super control de sine, de-aia cred că sunt bună să fiu spion, rezist la durere și cam la orice. Țin în mine, n-am expresii faciale foarte expresive tot timpul. Aseară zici că m-a scăpat mami în magazinul cu dulciuri. Eram ca un copil mic, priveam orbită, hipnotizată, Mogalizată, Smileyzată și ce mai vreți la studioul ăla relativ micuț și foaaarte luminat. Băteam nervoasă din picioare ca un copil cu ADHD, îmi pierdusem orice pic de răbdare.

ImageLa un moment dat au venit băieții de la Blue, îmbrăcați lejer, să repete pe scenă. M-am holbat entuziasmată și total extaziată la una din trupele mele preferate din copilărie cum perindează nonșalantă prin fața mea. Au repetat vreo 5 minute, după care s-au dus în culise. L-am văzut pe Bartoș cum țopăia ca un berbecuț pe acolo, plin de viață. Îl ador pe omul ăsta. E și el un copil mic, mereu pus pe șotii. Își repeta el acolo ce avea de zis, era haios. A venit și un domn, care ne-a instruit să aplaudăm ca urangutanii fără minte la vederea concurențiolor. Îmi place această isterie în masă complet organizată.

După începerea show-ului, am rămas cu ochii “benoclați” la tot ce se întâmpla. Îmi făceau ochii în cap ca la ruletă. Ce voci frumoase și ce oameni frumoși. Și ce experiență frumoasă. La una din pauze, au venit din nou băieții de la Blue, îmbrăcați la costum, aranjați la 4 ace, să repete înainte de a cânta live, mmm atât de sexy, mâncu-le-aș sufletul. Când Lee Ryan a început să cânte mi-a căzut maxilarul până a trebuit să-l pescuiesc de pe undeva de pe jos. Wow. O ME GE! Vocea lui Lee este dumnezeiască. Nici Duncan, Simon sau Anthony nu s-au lăsat mai prejos. Am sunat-o pe Alexa să audă și urechea ei ceva frumos. În același timp am sunat-o și pe maică-mea că ea nu mai știa cine-s ăia Blue. Cântau melodia “Sorry seems to be the hardest word”. I-am trimis mamei după aceea mesaj în care am întrebat-o dacă acum știe cine-s Blue. Cu puțina ei dexteritate de a scrie pe un telefon cu touch, mi-a răspuns : “da ! ” . Știam după semnul exclamării că mama e entuziasmată.

La un punct, i-am zis Alexandrei să-l sune pe dl. Loli și să ne strecurăm în spate să ne tragem și noi în poze cu oamenii de pe acolo. Am intrat printr-o ușă, asa incognito, ne-am prefăcut că suntem de pe acolo, gărzile de corp n-au suspectat nicio clipă intruziunea. L-am găsit și pe dl. Loli care ne-a dat verde la cutreierat platoul. Am întâlnit-o pe Dalma, pe Vlad, Cristi Nistor, Loredana, Andreea, adică mai pe toți. Moga a trecut pe lângă mine și s-a uitat la fundița/papionul meu de la gât. Știam că i-a plăcut, haha! Poate făceam schimb. De numere. Glumesc. A venit și Smiley ca o floare pe acolo și l-am acostat la o poză. Și cu mine, i-am zis eu. ” Și cu tine, și cu tine, dar să nu vă grăbiți”, a zis el glumind așa, ironic. Păi măi Smiley, ești ironic cu Prințesa Ironiei? Serios. Se vede că nu mi-ai citit încă blogul. Și băieții de la Blue mișunau pe acolo, dintr-o cabină în alta, dar mi-a fost târșă să mă duc să-i trag de mână. Arătam ca niște stalkerițe. Singurul care se plimba pe acolo, parcă doritor de poze, a fost Lee. Deși pare cel mai serios, mi s-a părut cel mai de treabă. Când am ajuns în dreptul lui, am uitat toată engleza pe care o știam. Tot ce am putut scoate pe gură a fost: “Picture, picture ” . Ce impresie de retardată cred ca am lăsat. Un scump. A stat de vorbă cu oamenii, a socializat, s-a lăsat pozat. Și ceilalți băieți au ieșit la poze, dar n-am mai stat la cozi. Am stat, însă, să le ascult accentul englezesc. M-am to-pit. Am avut pentru o clipă gândul să-l sechestrez pe Duncan și să-l oblig să-mi vorbească încontinuu. Am ratat o parte din emisiune pentru aceste ședințe foto, dar până la urmă ne-am găsit drumul înapoi la locurile noastre. Image

Nici acum când îmi amintesc, nu pot să cred cum chițcăiam ca o școlăriță de fiecare dată când ieșea un băiat albastru de la vestiar. Alexandrei cred că i se făcuse rușine cu mine, mi-a zis să mă potolesc. Nu știu de la ce a venit entuziasmul ăla, cred că eram îmbibată de hormoni ai fericirii și adrenalină, nu-mi explic. Nici la petercerea Media Intact nu m-am comportat așa. Deși, atunci când l-am văzut pe Doru de la Deepcentral, m-am entuziasmat ceva. E bun.

Oarecum nemulțumită de deciziile juraților, m-am mulțumit cu experiența în sine. Loredana a arătat absolut superb. Ce femeie frumoasă. Brenciu, și el o figură, Moga și papioanele sale și Smiley, mereu vesel. M-au amuzat multe reacții la evenimentul de aseară. Blue, puf. Boring. Vocea României, câh. Măăăă, dacă vin pe la fiecare acasă punem pariu că găsesc cel putin un poster cu Blue pe la voi prin sertare? Lăsați ipocrizia la o parte, e o experiență frumoasă, unde oamenii cântă, dansează, clădesc prietenii și învață lucruri noi.

A doua oară când au cântat băieții noua lor melodie ( premieră în Europa), m-am îndrăgostit de ei pentru a suta oară. Și de Lee. De vocea lui absolut superbă. L-aș lua pe el să-mi cânte și pe Duncan să-mi vorbească. Pentru ceilalți doi aș găsi ceva de făcut, nu-i panică. Am sunat-o și pe Dia, să audă și ea și Kiz cum se aude live din platouri. Am făcut la sfârșit poză cu toată gașca, după care am plecat de acolo fredonând melodii vechi de la Blue, dar eu tot ce puteam să fredonez erau două cuvinte din melodia de la Radio Killer: “Lee Heart”.

P.S. Am râs de săraca Nicoleta când s-a împiedicat pe scenă. Foarte tare.OLYMPUS DIGITAL CAMERA

Advertisements

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s