The Hobbit- O călătorie la cinema cu adevărat neașteptată

ImageAm văzut în sfârșit The Hobbit. A venit mama odată la București și am văzut filmul pe care îl aștept de aproape 2 ani. Am citit cartea când eram în generală, dar nu i-am dat niciodată mare importanță. O citisem că avea legătură cu Stăpânul Inelelor, dar era o carte mai mult pentru copii. Mi-a plăcut chiar foarte mult, însă Peter Jackson i-a dat o nouă savoare, o nouă culoare. Nici nu m-am așteptat la altceva din partea lui.

Când a început filmul, m-am simțit din nou transpusă în lumea filmului meu preferat dintotdeauna. Lumea mea. Stăpânul Inelelor. Am fost la versiunea HFR, trebuie să spun că a fost cel puțin neobișnuit. HFR înseamnă high frame rate, adică un film normal este filmat în 24 de fps ( frames per second), acesta a fost filmat în 48 de fps. Ce anume semnifică asta? Mai multe frames per second= calitate a imaginii mai bună. Pentru ochii mei a însemnat un 3D dat un pic pe speed. Aveam impresia că mișcările și imaginile erau mai bruște, se întâmpla totul mai repede, la început m-au durut ochii foarte tare pentru că nu mă puteam obișnui. Dar ochii s-au adaptat într-un final și chiar mi-a plăcut până la urmă.

Mama, însă, nu avea niciun stres. Nu voia mâncare, nu voia apa, nu voia să vorbească cu mine, nu o dureau nici ochii. Cred că mă pleznea dacă o făceam să se uite în altă parte decât în cea a ecranului.
Acțiunea a fost jos pălăria, scenariul impecabil, s-a respectat întocmai cartea din ce-mi amintesc, însă au fost niște scene care nu au apărut în carte, niște surprize să zic. Imaginea a fost curată ca lacrima, mă simțeam un fin observator deasupra personajelor. Actorii au fost și ei jos pălăria, Ian McKellen ( Gandalf) este un actor cu adevărat actor. Sublimă interpretarea sa. Surpriza cea mai mare a fost pentru mine Martin Freeman (Bilbo). La început am fost sceptică în privința lui, dar nu cred că era altcineva mai potrivit.

Ne mai regăsim și cu alte personaje din LOTR, spre marea mea bucurie. Am fost extrem de emoționată că am putut să fiu din nou transpusă în lumea lui Tolkien.The-Hobbit-HERO-2 Muzica, nu găsesc cuvinte pentru a-mi exprima părerea despre muzica din film. Este absolută. Stăteam pe scaun, cu pielea de găină, ochii mi s-au umezit așa ușor ( da, ce romantic și ce drăguț ) de fericire. Asta mi-a transmis mie The Hobbit.

Elementul meu surpriză a fost umorul din acest film. A fost un film, efectiv, amuzant pe alocuri. E chiar haios, mă jur. Asta e în plus față de LOTR. Peter Jackson m-a făcut să văd o nouă latură a lui Bilbo Baggins, pe care o apreciez mai mult. Finalul a fost cum mă așteptam, pentru că evident, vor mai fi două părți. Asta nu mi-a plăcut. Cartea nu știu dacă are 300 de pagini, dar ce nu face omul pentru bani? Nu că nu m-aș bucura, dar cred că prea s-au pierdut în detalii.

La sfârșit, un sfârșit destul de brusc, mama a rămas pironită pe scaun, aștepta să continue povestea. Când i-am dat vestea proastă, s-a uitat cu fața revoltată și dezamăgită, precum un copil pe care îl duci în magazinul cu dulciuri și nu vrea să plece de acolo până nu-i mai cumperi încă o ciocolată. Pe drum spre casă, a fost foarte tăcută. I-am zis că pare dezamăgită. A zis ” nu sunt dezamgită, mi-a plăcut, dar mă așteptam să continue povestea. Pentru ce să mai facă încă două părți? Trebuia să-l facă pe ăsta mai lung, eu aș mai fi stat încă șase ore acolo pe scaun.”

În concluzie, The Hobbit este ceea ce mă așteptam. Nu am fost dezamăgită. E îndeajuns de spus. A fost exact cum a trebuit să fie. Dar nu e nicidecum The Lord of the Rings. Niciun film nu va fi pentru mine mai bun.

Image

Advertisements

2 thoughts on “The Hobbit- O călătorie la cinema cu adevărat neașteptată

  1. Corect! Nu se poate compara cu Lord of the Rings! Poate am avut aşteptări prea mari… de-aia sunt un pic dezamăgit… dar a fost un film bun, până la urmă… Felicitări pentru articol!

    • Multumesc! Eu n-am fost chiar dezamagita, mi-a placut filmul foarte mult. INSA… odata ce faci o capodopera gen LOTR e foarte greu s-o depasesti sau macar sa o egalezi.

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s