În lumea asta, modestia n-are loc

Am stat zilele astea să mă gândesc la modestie și ce implică ea. Sau mai bine zis, ce nu implică. Toată viața mea am fost un om modest. Chiar și atunci când nu era cazul. ” Ce păr frumos ai!”. ” Aaa, nu e chiar așa frumos. E ok. Cade în cantități industriale, se usucă greu și se încâlcește mereu”. Și tot așa de-a lungul vieții, în diverse situații sau momente.

Când eram mică, oamenii mă complimentau des pentru că eram tare drăgălașă ( pe vremea aia, zâmbeam mai des, acum singurele “complimente” pe care le primesc sunt că arăt ca și grumpy cat ). Eu îi ziceam maică-mii că mi se pare normal să mă complimenteze, ce dracu’ să zică de față cu eaImage? Că-s slută? Argumente în această privință aveam destule. Până când mi-a dărâmat maică-mea peretele indestructibil al dovezilor pe care le-am adunat de-a lungul vremii cu privință la complimente și modestie: “păi dacă aveau impresia că ești urâtă, nu mai ziceau nimic de la bun început, nu ? Normal că n-o să zică unui copil că e urât. Și dacă chiar e urât, nu zic nici că e frumos. Nu mai zice nimeni, nimic”.

Asta se aplică la voi toți, nu doar la mine. Când cineva îți face un compliment, taci dracului și zi merci. Din păcate, până anul trecut ( când ceva în interiorul creierașului meu s-a defectat sau poate, chiar, s-a reparat ), nu am realizat că modestia și statul în banca ta nu duce la nimic bun.  M-am trezit că am început să-mi recunosc calitățile pe care le am și să arăt asta la lume, nu prin cuvinte, ci prin atitudine. Faza asta cu atitudinea, tot anul trecut am învățat-o. Cum te vezi pe tine, așa te văd și restul.

Oamenii se tem deseori, că dacă își recunosc singuri calitățile o să fie priviți de societate ca și aroganți sau îngâmfați. Nu e așa. Depinde de tine. Nu e cazul să o dăm în extreme. Am întâlnit oameni super frumoși care se credeau super urâți. Am întâlnit oameni super urâți care se credeau super frumoși. Am întâlnit oameni deștepți, care se credeau proști. Am întâlnit oameni proști, care se credeau deștepți ( ăsta e cel mai des întâlnit caz ). Ce n-am întâlnit niciodată: oameni care să se vadă exact așa cum sunt. Cu defecte și calități.

Image

Nu-mi vine sa cred că postez un citat, însă cam asta încerc să spun.

De asta zic, eu am fost modestă 95% din viața mea și nu mi-a folosit la nimic. Omul super modest, e, din perspectiva mea ( și aparent și a lui Aristotel, naiba să-l ia ) că oamenii exagerați de modești și timizi sunt oameni foarte lași, de fapt fricoși. Persoanele care-și etalează valorile ca și coada frumos colorată a unui păun, pentru a-i impresiona pe alții, au cel mai mult de câștigat. Știi ce poți, știi ce limite ai, te duci naibii și obții ceea ce vrei. Ce atâta modestie?

Ca și concluzie, pot să-mi întăresc cazul, am văzut de-a lungul vieții persoane care își exagerau calitățile, dar și credeau că le au. Oamenii s-au luat după ei, ca turma de oi după domnul păstor. Pe când, modeștii, au rămas exact așa: modești, cuminți în banca lor, acolo șa, nemișcați în timp și spațiu. Repet, nu susțin aroganța sau nesimțirea. Susțin respectarea și conștientizarea calităților pe care le avem. În ziua de astăzi, nimeni nu mai prea face complimente gratis ( sau fără motiv ), așa că data viitoare când cineva te “admiră”, mulțumește-i și treci naibii mai departe.

Advertisements

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s