Și fetele pot fi fuckerițe

S-a terminat semestrul. Ar trebui să-mi închid blogul ăsta, pe care l-am avut de făcut ca un fel de proiect pentru un curs. Dar la insistența cititorilor mei aproape fideli ( al căror interes nu-l înțeleg, dar le mulțumesc ), am să mai scriu idioțenii pentru ca ei și restul să citească. Însă, din fericire, atât pentru mine, cât și pentru voi, voi face asta mai răreanu. Image

Așadar, să-mi încep pledoaria.

După experiențele mele din ultimul an ( și chiar ultima perioadă ), pot cu certitudine să afirm că și noi putem fi fuckerițe. Ce înseamnă fucker? N-are legătură cu sexul în contextul meu. Să-l asociem cu termenul “player” din limba engleză. Putem cu ușurință să îi vrăjim pe sărmanii bărbați, cum fac și ei. Putem face și noi asta. Majoritatea dintre noi preferă să nu facă asta, de altfel. Dar și când o facem, 80% din timp, sunteți voi de vină.

Am realizat că băieții se află la două extreme: sugătorii de deget și fuckerii. Sugătorii de deget deseori par cei mai normali. Asta până deschid gura. Vorba unui prieten care îl cita pe Harvey Specter: ” când te-am cunoscut erai aici ( a se face un gest cu palma ridicată pentru a indica nivelul valorii persoanei respective), acum…ești aici ( a se face din nou gestul cu palma coborâtă către un nivel inferior, apropiat de cel al nivelului mării )”.

Fuckerii sunt ăia de se lasă greu, se joacă cu tine, interesul lor este cu greu captat. Și atunci când ne speriem de unul dintre ei, reacționăm. Și noi folosim texte penibile ca să scăpăm de voi. Gen că n-am timp de una și alta. Crede-mă, dacă te plac, îmi fac timp. Dar, în cele mai multe cazuri, ne este scârbă. Și ne șocăm. Cum un om pare atât de normal la prima vedere, ca apoi când deschide gura să fie game over? Și apoi, suntem efectiv împinse cu forța să ne batem joc de voi. Adică eu nu mă pot abține. Simt că mă răzbun pe tine pentru că mi-ai furat șansa să cunosc o persoană care fizic pare normală, dar când verbalizează diverse propoziții să mă lase cu privirea în gol, dusă undeva departe. Să te fac să plătești pentru că aparențele tale m-au făcut să cred că ești normal. Să te pedepsesc pentru că m-ai păcălit, tu, reprezentat al sexului masculin, pentru a suta oară, să cred că după o lungă cursă voi putea respira ușurată.

ImageCând cunoști un om, pleci de la prezumția de nevinovăție a caracterului. Când cunoști un om, îi acordi prezumția de neidioțenie. Apoi, când chiar porți niște conversații, să te apuce spumele. ” De ce, Doamne? Dar chiar părea ok. De ce ai stricat totul ? Dacă îi cos gura cu ața, will it make it better? Dacă îi fac o lobotomie, îi schimb cumva funcțiile cerebrale, îi scot partea de creier care se ocupă de funcția de a fii tâmpit? Poate dacă îi dau încă o șansă…”. Cam astea îmi trec mie prin cap. Am un adevăr gol-goluț de spus: nu este o a doua șansă. Dacă e tâmpit din prima, a doua oară nu va fi cu nimic diferit. Dar cred că știați asta deja.

Și atunci, mă întreb? De ce să nu fim și noi fuckerițe? De ce să nu ne batem și noi joc de voi? De ce, NU? Voi ne-ați păcălit cu aparențele voastre fermecătoare, urmate de un comportament produs de extorsiunea unui degajament, ceva exhaustiv. Mă simt obligată să te pedepsesc pentru că m-ai fraierit. Dacă sunt nașpa cu tine, am motive.

 

5 thoughts on “Și fetele pot fi fuckerițe

  1. “Dar la insistența cititorilor mei aproape fideli ( al cărui interes nu-l înțeleg, dar le mulțumesc ),…”
    Sigur, si fomeile pot fi fuckerite. Nu in limba romana, insa, aparent.

Leave a reply to studentladragoste Cancel reply