Nu-mi plac oamenii care nu se țin de cuvânt

ImageAm avut revelația vieții acum un timp. Printre cercetările mele zilnice despre lucruri negative și nefaste, mă gândeam ce urăsc cel mai mult. Mulți spun că urăsc persoanele care mint. Alții că urăsc persoanele care duc lipsă de respect. Alții că urăsc persoanele care înșală. Alții pe ăia care întârzie. Eu zic că urăsc persoana care le încropește pe toate de mai sus: ăia care nu se țin de cuvânt. Ar trebui să se facă niște contracte prin care să fii obligat legal să îndeplinești mizeriile pe are le spui. Am zis.

Pentru că oamenii care nu-și țin promisiunile te și mint, nu au nici respect,  îți și înșala încrederea și mai și întârzie pentru totdeauna cu ce au spus că fac. Eu, una, sunt genul de persoană care atunci când zice un lucru, trece prin cinci cercuri de foc pentru a-și îndeplini spusele. De aceea, ca o idioată ce sunt, mă aștept la același lucru de la restul oligofrenilor de-o seamă cu mine în lume. Pentru că am ajuns să cred că e o boală psihică treaba asta.

Promiți ceva? Fă. Nu există o lipsă de respect mai mare pe lume decât asta ( pentru mine ). Pentru că alții ca mine, stau și așteaptă după tine. Așteaptă, își fac planuri în jurul vorbelor tale dulci, anulează alte planuri sau reatează alte ocazii mult mai productive pentru tine și din cauza ta. Am ajuns la concluzia că există două feluri de persoane care suferă de “promisiuniofobie” ( frica de a-ți îndeplini promisiunile- nu există, am inventat-o eu, evident ):

  • Gura spartă- Ăștia, deși sunt ceva mai inofensivi, sunt extrem de enervanți. Ei sunt cei care vorbesc doar ca să nu tacă. Mergem acolo, facem aia, ieșim, ne tragem de șireturi. Sunt yes men-ii falși. Ei zic da la tot, dar nu fac nimic din ce spun majoritatea timpului. Prin extorsiunea unui degajament exhaustiv și alte cuvinte a căror semnificație nu o foloImagesesc în contexte potrivite, oamenii idioți și cu ceva coloană vertebrală, iau de bună ce spuneți voi, guri sparte. “Aaa, uite mă, a zis că mâine ieșim în oraș. Bine, bine, hai să ne facem programul corespunzător”. Și iacă, nu intră veverița în scorbură. Și rămânem cu botul umflat și cu ochii la seriale TV. Cred că genul ăsta vrea să dea bine în societate, să se integreze, să atingă suav posterioarele cu buzele. Altfel nu-mi explic. Și eu zic ca tine și fac ca mine, dar cu persoane care înseamnă 0 pentru mine și în contexte total diferite. Nu găsesc alte cuvinte jignitoare pentru voi, guri sparte, decât: nesimțiților !
  • Spărgătorii de promisiuni ( de profesie )- Ăștia sunt nesimțiții nesimțiților. Cea mai josnică formă. Fac aia și ailaltă, ciu-ciu. Sunt dovada irefutabilă a nesimțirii. Au impresia că dacă ignoră pentru îndeajuns de mult timp promisiunea făcută, aceasta dispare. Nu pot să înțeleg dificutatea unei promisiuni. Crezi că poți să faci un lucru, promiți. Dacă nu ești în stare, n-ai forță sau valoare, spune ho ! Se mai întâmplă sa zici chestii și să se mai Imageîntâmple evenimente nefericite care te vor face să nu îți ții cuvântul. Dar la unii, aceste evenimente se petrec cam des. Rușine, vouă, care ne înșelați încrederea și respectul. Am o groază de cuvinte inteligente de spus la aceast subiect. Însă, mă voi opri aici. Pentru că nu are rost să îmi exprim continua frustrare despre acest obicei jegos. Ai cojones și spatele drept și ține-te de ce ai spus. E o calitate mare în ziua de astăzi, dar o calitate mistică, rară. Pentru mine, aproape o legendă urbană. Ca Big Foot sau inorogii. Tot caut oameni de cuvânt, aud că există, însă niciodată nu-i văd în fața ochilor.
Advertisements

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s