Cel mai frumos manifest al naturii- furtuna

De mică mi-au plăcut furtunile. Nimic nu-mi putea șterge zâmbetul tâmp de pe față atunci când era una. E ceva legat de întunericul pe care îl vezi venind din depărtare, cutremurând cerurile cu electricitate și inundându-le infinitul cu zgomotul acela de tropăială necontenită. E ceva legat de sălbăticia acelui moment de maxim desfrâu al naturii ce nu poate fi potolit sau controlat. E ceva legat, cred, de clipele acelea pline de lumină concentrată într-o singură linie trasată pe cer de un bolnav de Parkison. Sau poate sentimentul de putere ancestrală care te duce cu gândul la începuturi. De fiecare dată când urmăresc natura cum se descătușează îmi imaginez că așa a fost startul vieții și al universului. Așa văd eu Big Bang-ul. O explozie de lumină și zgomot surd. Un amestesc absolut al atomilor care creează acea secundă de fulger.Image

Când eram mică, bunică-mea îmi spunea atunci când era o furtună, că Dumnezeu e supărat pe oameni și așa își exprimă mâhnirea. Acum nu mai cred asta. Furtunile sunt un cadou divin. O zvâcnire de teamă, pericol, frumusețe, abstract și absolut. Dacă aș avea talent la pictură, m-aș droga zilnic de imagini cu furtuni. Doar asta aș picta. Ar fi o exprimare perfectă pentru orice perioadă de tumult interior. Când natura devine întunecată. Când cerul devine negru. Când privești bucățile negre de nori ca planta de bumbac înmuiată în nămol cum înghite soarele și suprimă orice ieșire de lumină.

Din punct de vedere medical, explicația pentru genul acesta de preferințe față de natura întunecată este nivelul scăzut sau crescut de melanină din ochi. De-aia unora le place soarele, pe când altora, întunericul. Eu cred că ține și de profunzime. Să vezi frumusețea în pericol. Să vezi frumusețea în urât. Să vezi frumusețea în frică. Să vezi frumusețea unui spectacol de lumini și sunete, gratuit pe ecranul cerului.Image

Și cel mai tare, punctul culminat. Momentul ăla de liniște totală înaintea dezlănțuirii. Când știi ce vine. Și simți admirație și teamă. Teama că nu ai nicio putere asupra ce urmează să se întâmple. Măreția omului nu poate opri sau influența furia naturii. Apoi, sunetul vântului te răscolește. Crengile copacilor se închină în fața incontrolabilului. Ploaia spală păcatele pământului în timp ce piesa de lumini și răcnete se desfășoară  deasupra.

Spre sfârșit, întunericul domnește pentru un timp. Și apoi … e din nou liniște.

Advertisements

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s