Despre balanța abținerii și dorința constipată

Pusă într-un iminent pericol când traversam trecerea de pietoni către casă, am realizat că sunt multe lucruri pe care nu le-am spus multor oameni din diverse motive. Să nu arăt că-mi pasă prea mult. De frica respingerii. De frica…ne-respingerii și a situației de care mă voi lovi după aceea. Să nu par disperată. În mod special să nu par disperată. Balanța abținerii niciodată nu s-a înclinat în mod special în favoarea mea, deoarece se trăiește cu impresia greșită că dacă faci primul pas ești disperat. Sau stalker ( există o diferență majoră între stalkereală și atenție, credeți-mă pe cuvânt ). Această balanță stupidă se înclină mereu în favoarea celui care se abține mai mult și mai cu putere. Și ce victorios te simți când celălalt cedează și te gândești că mamă ce caracter mișto am și ce tare sunt, n-a mai rezistat cutăricul/cutărica fără mine. E fix invers. Ălalalt e cel mai tare dintr-o interacțiune de genul. 

De multe ori m-am trezit că mă abțin cu atâta ardoare de la lucruri pe care îmi doream să le fac cu riscul riscului. O să-mi pară rău dupaia? Probabil. O să mă macine mai tare dacă n-o fac? Și mai probabil de-atât. Și ziceam că toată viața mea m-am abținut. Să nu mă duc acolo, ce crede X. Să nu mănânc înghețata aia că îngrașă. Să nu-l contactez pe X că dupaia zice că-s fraieră și disperată. Din toate astea, eu sunt doar atentă. Și curioasă.

Toată lumea se abține de la toate cele. Și m-am văzut deseori pusă în situația ca, în relațiile mele amoroase, cu prietenii sau familia să-mi screm chipul în fața calculatorului sau cu telefonul în mână până mi se contorsionează degetele într-un gest schimonosit al abținerii. “Nu face asta. Nu. NU FACE ASTA. ABȚINERE TOTALĂ. NU. NU. NU. Nu trebuie să cedez sub nicio formă!”. Și se adună atâta căcat sentimental încât dai pe afară. În final ajung să pierd lupta cu propriul orgoliu fapt ce duce inevitabil la dorința constipată. Image

Dorința constipată este rezultatul dezastruos al abținerii. Când balanța înclină tot în defavoarea ta. Se blochează această dorință în tine, după care refulezi. În psihologie refularea înseamnă atunci când dai afară toate sentimentele pe care le-ai interiorizat în decursul unei anumite perioade. Și iese în moduri mult mai penibile decât cele inițiale de care îți era frică. Pentru că ăștia sunt oamenii: niște primate conduse de impulsuri primitive, care se constipă sentimental la propria alegere.

Am învățat în ultimul an că e bine să-ți biruiești orgoliul în unele situații. Înțeleg abținerea de la furt, omor, viol și alte porniri subconștiente care vin în contradicție cu legea sau religia. Însă lucrurile abținute care ar trebui să fie atât de simple, nu le pot înțelege. Simpla plăcere de a mânca o plăcintă grețoasă cu multe grăsimi odată la nu știu cât timp. Sau un ” ce mai faci, bă?” tipului drăguț de care îți place ( glumesc, fără “bă” ). Sau inițierea relației de comunicare cu  prietena ta/prietenul tău cu care te-ai certat, chiar dacă faci pe proasta/prostul. Sau un scuze persoanei față de care ai greșit, chiar dacă e prea târziu, chiar dacă e prea devreme. E o mare diferență între abținerea din orgoliu și abținerea din conștință. În caz că nu v-ați prins, abținerea din orgoliu e aia not ok. Caca. Let it be. Gherit ? 

Advertisements

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s