90% voință, 10% șansă (sau despre importanța timing-ului în viață)

ImageAre prietenul Olly Murs o melodie care se numește right place, right time și care îmi dă mereu de gândit. Dat fiind faptul că odată cu pseudo-maturizarea mea (care, aparent, este un proces continuu,dhă) de la stadiul de primată adolescentină, am început și eu să le mai gândesc.Da, miracolele încă se mai întâmplă.

Mai mereu am fost omul potrivit la momentul/locul nepotrivit. Mereu am cunoscut persoanele potrivite în momentele cele mai nepotrivite cu putință. Așa am ajuns deseori să îmi pierd încrederea în propria persoană, crezând că mă confrunt cu dezamăgirea pentru că am un ochi mai sus și unul mai jos (chiar am) sau sunt prea mică de înălțime sau prea mare sau prea grasă sau prea slabă (glumesc, prea slabă n-am fost niciodată haha) sau picioarele tip labă de urs (ce?se poartă).

Sau m-am confruntat cu lipsa de încredere în sine din motive ce nu aveau deloc legătură cu fizicul. Pentru că mereu scot căcaturi pe gură atunci când chiar nu e cazul și în cele mai necuvenite moduri, am crezut că da, și asta ar avea un factor. Că sunt prea deșteaptă (da,chiar mi s-a reproșat asta și am avut de suferit din această cauza), că sunt prea glumeață, că sunt prea sinceră sau prea vorbăreață. Că mă prostesc foarte mult. Că arăt feminin, dar când deschid gura prea puține chestii feminine ies din ea (nu în sensul că vorbesc porcos, ci că gândesc băiețește). Că nu mă înțeleg cu fetele. Că sunt prea așa și prea puțin altfel. Că-mi plac poneii. Image

După care, odată cu pseudo-maturizarea de care vorbeam mai sus, mi-am dat seama că poate au și lucrurile astea un grăunte de însemnătate pe marea de incertitudini ale interacțiunilor mele sociale, dar cel mai important factor este timing-ul. Trebuie să fii acolo. În prezent. Pe fază. Mereu. Mereu pregătit să sari ca o panteră agilă și să înfaști momentul. Am auzit mereu că e îndeajuns să vrei. Vreau din tot sufletul să contrazic această zicală.

Nu e îndeajuns mereu să vrei. E o teorie simplă pentru mine- 90% voință, 10% timing. Și cum 100% nu se face doar cu 90, o grămadă de situații se întâmplă în și datorită acelui 10%.

În concluzie, am avut momente în viață când ochii stăteau cât de cât la locul lor, fundul nu era așa mare, scoteam și curcubeie pe gură în loc de vorbe proaste and it still didn’t happen for me. Pentru că aveam acel 90% de voință, dar îmi lipsea mica (dar importanta) parte de timing sau șansă. Așa că nu e cazul să ne mai “năcăjim” că nu ne ies mereu tâmpeniile pe care încercăm să le facem chiar dacă ni s-a părut că execuția planului a fost perfectă. Ne-a lipsit acel 10%. Și într-o zi, când or să ni se alinieze procentele, va fi totul bine și la locul lui. So deep.

Advertisements

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s