De ce să crești mare e nașpa

Weekendul ăsta am avut ocazia să intru din nou în contact cu perioada copilăriei. Așa că mi-am downloadat nește filme Disney în speranța că mă voi putea bucura de ceva ore de brainless fun. Până când m-am trezit în pat, cu filmul în față, realizând că maturitatea mi-a stricat tot ce era frumos legat de amuzamentul mai sus menționat, brainless. Image

Cam așa mergea ritmul gândurilor mele: “Da, sigur, a auzit gorila aia de la 10 km depărtare că plânge un bebeluș. De unde a găsit o ramă cu poza de familie în căsuța din copac? În timp ce abandonau corabia în curs de scufundare au zis -ah, nu putem să ne salvăm fără poza de familie!- sau erau mercenari ambulanți cu maimuța pe umăr care le făcea poze pe plaja pe care au naufragiat? Ce fel de nume e Tarzan? Copilul ăla mic nu moare de frig noaptea? De ce știu gorilele alea să vorbească? Cât trăiesc gorilele? Tarzan are deja 20 si ceva de ani, cum căcat mai trăiesc primatele alea? Da, tipul ăla mare cu un pistol imens și care își freacă mâinile în mod malefic nu e deloc dubios. Sigur, Jane, și eu m-aș fi îndrăgostit de un tip care merge în patru labe și poartă o cârpă în loc de chiloți. Plus de asta, e atât de sexxxy când vorbește în limba maimuțelor. Uh, uh ! Desigur, și eu aș părăsi civilizația pentru tipul maimuță pe care îl cunosc de câteva zile. Cine nu ar face asta? Plus de asta, mi-aș înlocui și eu chiloții cu niște cârpe făcute din piele de leopard.”

Trei filme Disney mai încolo:

“Normal, și eu aș cânta și aș face flashmob în drum spre măcelărie. De ce nu? Și mai normal că m-aș duce să-mi salvez tatăl din ghearele unei bestii fioroase. Și mi-aș da și viața la schimb să-l slujesc. Și nici n-aș face infarct când aș vedea dulapurile și ceștile de ceai că vorbesc. I-a luat trei zile ca să se îndrăgostească de bestie? Serios? Trei zile?Acum trei zile bestia asta avea serioase probleme cu nervii. Și răgea foarte mult. Și foarte tare. Și ea s-a îndrăgostit. Asta sigur nu e dragoste, e clar sindromul ăla cu nume de capitală. Cum îi zice, cum îi zice? Stockholm, așa. Clar de asta suferă. Nimeni nu se îndrăgostește de bestia fioroasă care îți răpește tatăl și Imagese poartă de căcat cu tine o bună bucată de timp. De ce mă mai uit la asta? Uite, uite, vin sătenii cu furcile și torțele să atace palatul. Devine interesant.”

În concluzie, să crești mare e nașpa din punctul ăsta de vedere (și e personal). Nu pot să nu mai raționalizez și să explic tot ce-mi cade în fața ochilor. Nu mă mai pot uita la filme sau desene care pur și simplu nu au logică în acțiunea lor. Uneori când mă concentrez, mai reușesc. Dar perioada de momente miraculoase din desene în care îți rămâne un măr în gât și tu nu te asfixiezi și mori, nu-mi mai poate oferi satisfacție sau amuzament. Ceea ce este cu adevărat nașpa, dragi prieteni.

Advertisements

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s