Despre iluziile de grandoare și caserole de înghețată

De când m-am născut am vorbit engleza mai bine decât româna. Odată ce am crescut, mentalitatea mea nu se potrivea din nou cu țara. Ia o cămilă și pune-o în deșert. O să moară. Ia-o pe Roxana și dă-i născare în România, privește-o cum se ofilește și se adâncește în mediocritatea setată de minți mai puțin luminate și, cu siguranță, mai puțin integre.

Londra mereu mă cheamă la ea. Și universul mereu parcă mă împinge. Dar eu, ca și mulți alții, refuz cu încăpățânare să ascult semnele evidente care mai au puțin și mă troznesc peste ceafă, așa că-mi acopăr urechile și ochii, sap groapa și bag capul în pământ. Și tot merg frumos, pășind apăsat pe linia fină dintre inocență și prostie, adormindu-mi monstrul grandorii cu tot felul de minciuni, scuze și pretexte.

Tot ce puteam face până acum era să adorm cu capul într-o cutie goală și mâzgăloasă de înghețată, imaginându-mi cum mă duc să-l cunosc pe Tom Odell, să-i spun cât de mult îi apreciez muzica, să-i zic să-mi cânte melodia preferată. Apoi,Tom mă ia de mână și se așază la pian și începe să-mi cânte. Eu mă uit și zâmbesc, scormonesc după o sticlă de whiskey, din care torn în două pahare. Ne îmbătăm din whiskey sec, cântăm toată noaptea, după care ne împletim cosițele (are un păr blond, lucios, nu m-aș putea abține la beție).

Chestia este că, atunci când iei un animal sălbatic și încerci să-l domesticești, el aparent va fi cum vrei tu. Dar într-o clipă de slăbiciune, chemarea naturii va fi mai puternică decât recompensele mincinoase pe care i-i le-ai servit toată viața.

Cred că atunci când ești făcut pentru mai mult, o forță superioară încearcă să arunce obiecte și obstacole metaforice în calea ta pentru a încerca să te aducă pe calea care îți este menită. Ceva încearcă mereu să-ți atragă atenția. Și te trezești mereu zicând ,,ah. ce coincidență că am cunoscut un muzician când și eu voiam să fiu cântăreț/tehnician de salubritate/astronaut/Ronald McDonald”. Și lista de coincidențe poate continua.

Secretul cred că este să te oprești și să asculți. Și să înveți ce poți din tot ce ți se întâmplă. Și ascultă ce-ți spune universul, man.*

 

*nu, nu sunt fumată, doar am mâncat jumatate de caserolă de înghețată

Advertisements

2 thoughts on “Despre iluziile de grandoare și caserole de înghețată

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s