Semne că divinitatea nu te place prea mult

Sau că divinitatea te place prea mult. Eu am fost diagnosticată acum câțiva ani cu jinxism cronic asimptomatic de origine divină. De regulă, această boală cruntă care îi lovește pe cei mai săraci cu duhul începe a se manifesta în fragedă pruncime sau în perioada pre-adolescentină, atunci când părinții își observă odrasla cum nu își ingerează propriul rahat, ci îl refuză. Asta e primul simptom. Copiii își mănâncă propriul rahat în perioada bebelușimii. Acesta este un ritual străvechi, potrivit căruia dacă ești atins de sfântul rahat, ai noroc. Așadar, copiii sunt încurajați de părinți să mănânce cantități substanțiale din acestă substanță maro. Jinxiștii îl refuză, din motive genetice, se vehiculează. De aici începe totul…După asta urmează existența crudă a unui prunc al Satanei în perioada grădiniței, care îi va fura pachetul copilului suferind de jinxism, după care îl va da cu țeasta de balustrada scărilor.

Urmează perioada claselor primare, unde același suferind de jinxism se împrietenește cu tot felul de dobitoci. Urzeala imagesTronurilor e nimic pe lângă viața acestui copil care este reîncarnarea vie a lui Ned Stark. Dacă boala jinxismului cronic nu răpune pacientul în clasele primare, îl va tulbura ulterior în generală, când, la petrecere sau reuniuni cu școala, acel copil va sta pe margine și se va îndopa cu mâncare în timp ce alți colegi dansează între ei. Tot acel copil va fi legat de mâini și de picioare și împins prin clasă, același copil va cădea, își va rupe mâini, sclinti picioare, călca în toate formele de căcat disponibile pe acest pământ uitat de Dumnezeu și, mai direct, va eșua lamentabil în tot ceea ce face. Înafară de școală. Acolo, copilul suferind de jinxism va excela de proporții, adesea fiind văzut printre copiii cei mai dezvoltați cognitiv. Și cam atât. Deseori, el mai este și urât.

Liceul este o perioadă extrem de dificilă. Aici se definește evoluția sau involuția bolii. Ea fie stagnează, fie o ia razna mai rău decât coșurile de pe fața unui adolescent. Totul e confuz în materie de dragoste, bani, familie și de “încontro se îndreaptă viața mea”. Povestea se repetă de la vârsta de 20 de ani încolo, când, această boală se manifestă cel mai crunt. Pacientul își pierde identitatea socială, emoțională, amoroasă. Subiectul este deseori accidentat de mașini, alte persoane. Pierde din nou. Pierde foarte mult. I-i se fură telefoane. Se plimbă cu mașina poliției. Descoperă cadavre. Întâlnește ofensatori sexuali și prădători emoționali. Se duce la petreceri de burlaci și își dă ultimii bani pe alcool și stripperi (da, asta chiar s-a întâmplat). Și multe altele care vor fi relatate de-a lungul călătoriei prin viață și blogging.

Boala e grea pentru cei suferinzi, dar nu e ușor nici pentru cei din jur. Așadar, ca să înțelegeți cât e de greu pentru cei care au în grijă/preajmă astfel de bolnavi, am selectat câteva citate de-ale unor prieteni și familie:

“De ce nu mă mir? La ce ghinion ai!” – Ioana H.

“Doamne, tu, Jinx!” – Alexa B.

“Cum căcat poți să ai atâta ghinion, tu, Roxy??” – Diana G.

“Săraca, săraca, de tine. Atât de ghinionistă…” – Chris

“Mamăă, ăsta da ghinion!” – Alex

“Welcome to the club. Lasă, tu, că-ți iei alt telefon. Dar unul mai ieftin.” – Alex V.

“Cum căcat? CUM? Mie nu-mi vine să cred așa ceva. Eu nu pot să cred.” – Alexandra

“Auzi, da’ ăsta se ia?” – Alexandra C.

Povestea continuă. La fel și reacțiile.

Advertisements

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s